Postări

TRADITII SI OBICEIURI DE ANUL NOU

Imagine
  TRADITII SI OBICEIURI DE ANUL NOU In România, de Anul Nou, nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru „judecarea publică" a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula '„Cele rele să se spele, cele bune să se adune!''. 1.`MASCATII` SI URSUL În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii "mascaţi" pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje - ursul, capra, căiuţii, cerbii etc - şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.  Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ''ursar'',fiind însoţită de m...

OBICEIURI SI TRADITII DE SFANTUL ANDREI

Imagine
OBICEIURI DE SFANTUL ANDREI  Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarnă care începe fiecărui lup. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Stri...

OBICEIURI SI TRADITII DE ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Imagine
  TRADITII DE ADORMIREA MAICII DOMNULUI Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa. În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi ...

OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN

  OBICEIURI DE CRACIUN Chiar daca pe 25 decembrie este sarbatorita nasterea lui Iisus Hristos, multe dintre obiceiurile legate de aceasta data sunt pagane. Traditiile incep chiar cu 40 de zile inaintea Craciunului si implica mai multe obiceiuri si credinte, de la masa traditionala de sarbatori pana la vestimentatie, dar si lucruri specifice, cum ar fi darurile de Craciun sau impodobitul braduluI. 1. POSTUL CRACIUNULUI Pentru ca majoritatea romanilor apartin cultului ortodox, inainte de venirea Craciunului, acestia tin post cu o durata de 40 de zile. Acesta aminteste atat de postul patriarhilor din Vechiul Testament, cat si de asteptarea lui Moise pe muntele Sinai, inainte ca acesta sa primeasca tabletele cu Decalogul. In perioada postului, credinciosii nu au voie sa consume carne, branza si oua. In schimb, exista diferite zile in care se da dezlegare, stabilite de biserica. Astfel, daca in zilele de luni, miercuri si vineri este o sarbatoare cu cruce neagra in calendarul ortodox, c...

OBICEIURI SI TRADITII DE PASTE

Imagine
OBICEIURI DE PASTE  Desi sarbatoarea Pastelui este una plina de obiceiuri si traditii  care difera de la o zona la alta a tarii, semnificatia principala este data de acel sentiment unic din interiorul nostru, care ne ofera atat bucurie si liniste, cat si speranta ca indiferent de cat de grea ar fi viata vom putea mereu sa o luam de la inceput. 1. OUALE ROSII Cel mai cunoscut obicei de Paste isi are originea in scena in care Iisus a fost rastignit pe cruce In Vinerea Mare. Venind sa-si vada fiul rastignit, Fecioara Maria avea in mana un cos cu oua care s-au inrosit de la sangele Mantuitorului. In traditia populara ouale rosii sunt purtatoare de noroc. Tocmai de aceea, in dimineata zilei de Paste este bine sa ne spalam pe fata cu apa dintr-un vas in care sunt puse oua rosii si monede de argint. Totodata, ouale rosii se ciocnesc la masa de Paste alaturi de binecunoscuta replica "Hristos a Inviat! - Adevarat a Inviat!", care simbolizeaza iertarea unui pacat greu al celor care au ...