OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN
OBICEIURI DE CRACIUN
- Chiar daca pe 25 decembrie este sarbatorita nasterea lui Iisus Hristos, multe dintre obiceiurile legate de aceasta data sunt pagane. Traditiile incep chiar cu 40 de zile inaintea Craciunului si implica mai multe obiceiuri si credinte, de la masa traditionala de sarbatori pana la vestimentatie, dar si lucruri specifice, cum ar fi darurile de Craciun sau impodobitul braduluI.
Pentru ca majoritatea romanilor apartin cultului ortodox, inainte de venirea Craciunului, acestia tin post cu o durata de 40 de zile. Acesta aminteste atat de postul patriarhilor din Vechiul Testament, cat si de asteptarea lui Moise pe muntele Sinai, inainte ca acesta sa primeasca tabletele cu Decalogul.
In perioada postului, credinciosii nu au voie sa consume carne, branza si oua. In schimb, exista diferite zile in care se da dezlegare, stabilite de biserica. Astfel, daca in zilele de luni, miercuri si vineri este o sarbatoare cu cruce neagra in calendarul ortodox, credinciosii pot bea un pahar de vin, iar daca este o sarbatoare cu cruce rosie, acestia pot consuma si peste.
2. ZIUA DE IGNAT
Pe 20 decembrie este praznuit Sfantul Ignat, un martir crestin care, in jurul anului 110 d.Hr., a fost aruncat in arena si sfasiat de lei deoarece nu a vrut sa renunte la credinta in Hristos.
In aceasta zi, crestinii ortodocsi se reunesc in familie pentru taierea rituala a porcului. Acesta are loc dimineata, cand animalul este stropit cu apa sfintita si asezat cu capul spre rasarit. Pe frunte sau pe ceafa se cresteaza o cruce cu cutitul peste care se presara sare.
Sarbatoarea Sfantului Ignat imbina cateva obiceiuri pagane cu hramul unui sfant crestin. Popoarele antice – egiptenii, grecii si romanii, printre altii – jertfeau animale in perioadele de trecere la un alt an sau anotimp, iar porcul este un simbol vechi al norocului, belsugului si fertilitatii.
3. COLINDELE DE CRACIUN
In Ajunul Craciunului, grupuri de colindatori merg la casele oamenilor sa vesteasca venirea lui Hristos prin colinde. In functie de zona, colindatorii sunt imbracati in port popular, cu broderie specifica locului. Persoanele care sunt colindate ofera nuci, covrigi, mere si, mai ales in zonele urbane, bani.
Un alt obicei de colindat este mersul cu Steaua. Acesta are loc in prima zi de Craciun si evoca momentul din Biblie in care magii au urmat steaua pentru a ajunge la staulul in care s-a nascut Hristos
4. BRADUL DE CRACIUN
Bradul de Craciun se orneaza in Ajunul Craciunului si simbolizeaza viata infinita, deoarece este un copac vesnic verde. Acesta are mereu in varf o stea care aminteste de cea care i-a calauzit pe magi spre Hristos.
Daca la inceput era impodobit cu hartie colorata si biscuiti, acum decoratiunile pot fi beteala, globuri, dulciuri si instalatii luminoase. Se crede ca traditia impodobirii bradului a pornit de la popoarele germanice.
5. MANCAREA DE CRACIUN
Dupa un post lung, urmeaza o masa imbelsugata, iar ingredientul principal este porcul sacrificat cu cateva zile inainte de Craciun. Stii cu siguranta care sunt felurile de mancare principale: sarmalele, piftia, toba, chisca si caltabosii. Nu lipseste nici traditionalul desert, cozonacul.
Ce nu stiai, poate, este ca unele zone din tara au mancaruri specifice de sarbatori. Spre exemplu, in Dobrogea se prepara saramura de crap, peste la protap sau stiuca umpluta. In zone cu populatie preponderent aromana se prepara cherdele, placinte cu branza si verdeata.
Un alt fel de mancare specific este torosul de Craciun, care se prepara in zona Bihorului. Acesta este usor de preparat la ceaun si contine carne proaspata de porc si varza calita in mai multe straturi, stropite cu vin alb.
In zilele noastre au inceput sa fie reinventate preparatele traditionale. Spre exemplu, obisnuitele sarmalute pot fi facute si in stilul raw-vegan: foile de varza murata sunt umplute cu nuci, seminte de floarea-soarelui, morcov, ceapa, hrisca si sos de rosii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu